The gods are on the side of the stronger

???????????????????????????????

Deși este un articol cam întârziat, este aici. Roma…minunatul oraș în care de mult mi-am dorit să ajung. Străduțe, aglomerație, claxoane, limba italiană, piețe, fântâni, pavajul stradal, copacii minunați, frumoasa întâlnire a trecutului cu prezentul, bărbați bine, italience focoase, toate sunt aici, în Roma.

 ???????????????????????????????

„Haide Mihai, trezește-te! Acum aterizăm. Sper că te-ai odihnit că nu avem timp de lălăit. Trebuie să vedem cât mai mult posibil! Sper că e vreme bună.”

???????????????????????????????

După 4 zile de New York, unde am mers pe jos aproape peste tot, eram extenuați. Însă cum era să ratăm Roma? Aveam o zi întreagă (între zboruri) de petrecut în Roma. Aveam de ales: stăm în aeroport și ne odihnim picioarele obosite, sau hoinărim prin Roma și vizităm ce găsim la fiecare pas.

???????????????????????????????

Ne-am gândit puțin la variante ce-i drept, pentru că eram foarte obosiți amândoi, dar am decis să pornim în această aventură că doar suntem tineri și viața ne așterne oportunități minunate! Așadar, de cum am aterizat am verificat vremea, care se anunța a fi înnorată, ne-am lăsat bagajele la aeroport (cu un nod în gât, gândindu-ne cum ne vor dispărea tot felul de lucruri din bagaj, oare ce vor lua, tot felul de filme din ăstea J) ) și ne-am cumpărat un bilet dus-întors pentru autobuzul care ne lăsa undeva în centru, lângă gară.

???????????????????????????????

Prima noastră vizită a fost Fontana di Trevi. Ne-am dus direct acolo pentru că ne-am gândit că nu va fi așa aglomerat ținând cont că era destul de devreme.

„Mihai, nu-mi vine să cred că suntem aici! Uite cât este de frumos! Trebuie să rugăm pe cineva să ne facă o fotografie. Nu-i așa că ne luăm o înghețată când plecăm de aici?”

??????????????????????????????? ???????????????????????????????

Nu aveam cum să ratăm vestita gelato italiano și am intrat în această gelaterie chic, foarte frumoasă. Două femei tinere, bine aranjate, ne-au întâmpinat călduroase de cum am intrat și ne-au servit cu aceste delicioase cornete.

??????????????????????????????? ??????????????????????????????? ???????????????????????????????

„Ah ce bine că iese soarele. Vremea ține cu noi, dragule!”

Întradevăr a ieșit și soarele care ne-a luminat chipurile și a scos în evidență frumusețea orașului. Este minunat să mergi pur și simplu pe străduțe, să vezi tot felul de colțișoare cu plante, să descoperi tu ceva minunat și să nu urmezi calea tuturor. Am ajuns la magazinele scumpe unde vitrinele îți furau ochii.???????????????????????????????

??????????????????????????????? ???????????????????????????????

„Te rog haide să ne așezăm puțin aici..este o stație de autobuz și nu ne vom plictisi. Ne uităm la oameni, îi ascultăm, vedem ce mai facem și apoi pornim mai departe.”

La un moment dat am făcut un mic popas. Eram atât de obosiți încât simțeam că ne cad picioarele..întradevăr nu ne-am plictisit în stația de autobuz unde am zăbovit mai mult de jumătate de oră.

??????????????????????????????????????????????????????????????DSCN1438

„Ce minunăție se afla la câțiva pași de noi! Ce frumos arată ruinele ăstea. Ți-ar fi plăcut oare să trăiești în acele timpuri? Parcă sunt ireale…foarte frumos!”

??????????????????????????????? ???????????????????????????????

Și tot mergând (foarte încet) am găsit această minunată curticică a unei biserici. Superba fântână era centrul atenției. Mușchiul de un verde crud, caii cu aripi, dar și peștișorii aurii alcătuiau această minunată priveliște. Sincer, de cum am văzut această curte imaginația m-a dus instant într-o scenă din flmul Bandidas cu Penélope Cruz și Salma Hayek . Avea acel ceva… De asta e mai frumos să mergi tu pe unde vrei și bucuria este mult mai mare când descoperi locuri de genul, de unul singur.

???????????????????????????????

Puțin mai departe era și celebrul Colosseum. Ajunși aici, am făcut din nou o mică pauză de la atâta plimbat, ne-am așezat  lângă un gard și am admirat frumusețea monumentului.

???????????????????????????????

Am mai descoperit tot felul de străduțe întortochiate, restaurante simple dar foarte cochete, unde mesele așezate ordonat parcă îți făceau cu ochiul, iar mirosul îmbietor de paste ca la mama lor te gâdila pe la nas. ??????????????????????????????? ??????????????????????????????? ??????????????????????????????? ??????????????????????????????? tumblr_mhu7lw1iSc1rclfujo1_500 DSCN78541

„Roxi! Uite ce e peste drum! Hai să intrăm și noi!”

Am dat întâmplător și peste Nava Mamă Zara…un magazin cu 3 sau 4 etaje. Gură cască! Cel mai frumos magazin Zara în care am fost vreodată. Pozele descriu destul de bine arhitectura nemaiîntâlnită, calitatea produselor, parcă auzi muzica în surdină, parcă simți parfumul plăcut și îmbietor, simți pe buricele degetelor cașmirul fin al bluzelor împachetate minuțios…

??????????????????????????????? 1300476130-a-520417 1300476034-a-520276 1300476089-a-520365 1300476079-a-520340 1300476084-a-520352 1300476017-a-520255

Columna lui Traian a fost și ea pe lista noastră, așa că am ajuns și la ea în vizită.

???????????????????????????????

La Roma totul a fost magic și neașteptat de plăcut. Vreme bună până la urmă, oameni simpatici, înghețată delicioasă, mancare italiană „con la salsa di pomodoro e formaggio”. O mini excursie apetisantă.

???????????????????????????????

Noapte bună! Ne vedem în curând. Kisses

Advertisements

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s